full screen background image

860 de tone de subproduse de origine animală, arse de Direcţia Sanitar Veterinară

dsvsa    În trimestrul întâi al anului 2015, lucrătorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava au avut 62 de inspecţii, monitorizarea şi verificarea fiind acţiuni prevăzute în Planul Naţional Cadru de Inspecţie şi Control.

Directorul executiv al instituţiei sanitar-veterinare sucevene, Leon Potrolache, informează că, pe durata acţiunilor, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 39 de amenzi, valoare acestora însumând peste 40.000 de lei.

Lucrătorii specializaţi ai DSVSA au verificat 28 de unităţi de procesare a laptelui şi a cărnii, fiind evaluate, inclusiv 13 centre de colectare a laptelui din întregul judeţ.

În consecinţă, s-a dispus suspendarea activităţii unei unităţi de procesare a laptelui şi a unui magazin de comercializarea a peştelui.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte evaluarea unităţilor, încadrarea în grupe de risc, înregistrarea unităţilor de profil nou înfiinţate, dar şi a mijloacelor de transport auto, s-au eliberat 160 de vize auto şi au fost autorizate 25 mijloace de transport alimente.

Nu în cele din urmă, în cursul primului trimestrul al anului 2015 a fost dirijată la incinerare cantitatea de 858,185 de tone de subproduse de origine animală.

comments

comments