full screen background image

Eliminarea cătuşelor, adoptată tacit de senatori

DAN IOAN PARVAN - ARESTAT PREVENTIV - TIMISOARA     Amendamentul care prevede că arestaţii preventiv care n-au comis fapte de violenţă nu mai trebuie încatuşaţi a trecut, joi, tacit, de Senat. Colegii senatorului PSD Şerban Nicolae, cel care a venit cu aceste modificări la Codul Penal, nu au avut nimic de obiectat, asta deşi liberalii au anunţat că nu le susţin. Camera Deputaţilor are însă ultimul cuvânt.

Înainte de votul decisiv, deputaţii jurişti vor trebui şi ei să avizeze modificările la Codul Penal într-un raport pe care îl vor trimite, ca recomandare, pentru şedinţa de plen.

Rămâne de văzut dacă în Comisia juridică din Camera Deputaţilor parlamentarii vor avea un alt punct de vedere, în condiţiile în care Comisia juridică din Senat a aprobat amendamentele de la Codul de Procedură Penală care prevăd ca inculpaţii cercetaţi pentru corupţie să nu mai poarte cătuşe.

Proiectul iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae mai prevede că, în cazul arestului la domiciliu, inculpaţii care au mai multe locuinţe să poată decide unde să fie reţinuţi.

De încătuşare nu vor scăpa cei care sunt cercetaţi pentru infracţiuni comise cu violenţă sau care s-au sustras urmăririi penale.

În apărarea amendamentelor sale, senatorul PSD Şerban Nicolae spune că actul normativ în vigoare lasă loc la interpretări şi trebuie reformulat. A susţinut şi că “în multe situaţii, încătuşarea poate sa fie o formă de umilire a persoanei în cauză”.

comments

comments