full screen background image

Elena Udrea va fi plasată în arest la domiciliu

elena udrea     Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul fostului ministru Elena Udrea, trimisă în judecată pentru corupție în dosarul “Gala Bute”.

Decizia este definitivă, iar Elena Udrea va fi eliberată din Penitenciarul de Femei Târgșor.

Judecătorii au admis o contestație făcută de Elena Udrea împotriva unei decizii a instanței din 23 aprilie, prin care se prelungise arestul preventiv.

De asemenea, magistrații au decis ca în arest la domiciliu să fie plasați și fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja și Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea.

Elena Udrea se află în arest preventiv din 25 februarie 2015.

Pe timpul cât de află în arest la domiciliu, Elena Udrea are mai multe obligații: să nu părăsească imobilul unde locuiește fără permisiunea organului judiciar; să se prezinte în fața organelor judiciare ori de câte ori este chemată; să nu comunice cu ceilalți inculpați din dosar, precum și cu persoanele care au calitatea de martori sau experți în dosar. De asemenea, în situația în care părăsește imobilul fără permisiunea organului judiciar, pe o durată de timp strict necesară, în cazuri urgente și pentru motive întemeiate, ea trebuie să anunțe Poliția.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul “Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

comments

comments