full screen background image

ICCJ va da miercuri o sentință în dosarul referendumului

dragnea     Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dau miercuri sentinţa în dosarul în care Liviu Dragnea şi alte 70 de persoane au fost judecaţi pentru fraude comise la referendumul de demitere a preşedintelui din 2012, informează B1 TV.

La ultimul termen, procurorii au cerut pentru Dragnea închisoare cu executare.

Ministrul a declarat la acel moment că instanţa nu are probe “serioase” şi este nevinovat.

Eu sunt absolut convins de nevinovăția mea, mi-am susținut-o cu tărie în toată această perioadă. Nici eu și cred că nici instanța n-a identificat vreo probă serioasă la procuror. Este vorba de un șir de afirmații, considerații, deducții, presupuneri și eu sper ca mâine decizia să fie de achitare”, spune Dragnea.

comments

comments