full screen background image

Angajaţii Primăriei Rădăuți au plantat 200 de puieți de salcâm

salcrad1     Angajații Primăriei Rădăuți au organizat marţi, 5 mai, o acțiune de plantare a 200 de puieți de salcâm.

Acțiunea a fost una civică, de voluntariat, planificată de angajații instituției cu scopul de a înfrumuseța parcul “Alexandru Sahia” din municipiu.

Plantarea a fost motivată de faptul că că orașul are nevoie de spații verzi, de copaci, mai ales că a fost necesară intervenția asupra unora dintre aceștia în ultima perioadă – au fost îndepărtați unii copaci din diverse motive: fie erau nesănătoși, fie șubrezi sau se situau pe rețelele de utilități.

Programul în Primăria Rădăuți s-a desfășurat fără întrerupere în intervalul în care s-au plantat puieții, la acțiune participând o parte dintre angajații care nu lucrează la biroul de relații cu publicul.

Puieții au fost obținuți de la Direcția Silvică Suceava, nefiind plătiți din bugetul local.

Angajații Primăriei Rădăuți își doresc ca această activitate să devină o tradiție pentru instituție și un exemplu pentru ceilalți cetățeni.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments