full screen background image

Amenzi de peste 20.000 de lei, după 3 zile de controale ale Poliţiei Rutiere

Politia rutiera     În perioada 1-3 mai, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţişti de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice din județ, după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare.

Au fost constatate 8 infracţiuni rutiere, fiind aplicate 92 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 22.911 lei.

De asemenea, au fost reţinute 4 permise de conducere reţinute (din care 4 pentru alcool şi 2 pentru alte abateri) şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunii, 307 conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest.

Un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul, pe strada Ion Irimescu, din localitate, având o concentraţie alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments