full screen background image

Spitalul Municipal Rădăuți ar putea rămâne fără conducere

spitalul radauti     De săptămâna viitoare, Spitalul Municipal Rădăuți ar putea rămâne fără conducere.

Mandatul interimar al doctorului Dorin Robu, expiră duminică, 10 mai.

În plus, directorul adjunct, Liviu Dubei, şi-a depus demisia.

Situaţia este una critică, având în vedere că directorul spitalului a fost numit de Consiliul Local, consiliu care a fost desfiinţat.

Dorin Robu a declarat, pentru Radio Viva FM, că doar Guvernul, în şedinţa de miercuri, i-ar mai putea prelungi mandatul.

Situația de la vârful Primăriei Rădăuți nu este rezolvată, deocamdată, cu toate solicitările înaintate Guvernului de către prefectul Sucevei, Constantin Harasim.

Municipiul a rămas fără conducere, după ce primarul Aurel Olărean a fost arestat, viceprimarul Tiberiu Maeran demis, Consiliul Local dizolvat, iar mandatul secretarului interimar, Adrian Onciul, a expirat.

Chiar și în aceste condiții, Agenția Funcționarilor Publici a scos la concurs postul de secretar  abia la sfârșitul lunii.

În prezent, activitatea Primăriei este blocată, cu excepția câtorva Servicii municipale.

Prefectul Harasim a transmis Ministerului de Interne şi Autorităţii Electorale Permanente un proiect de hotărâre de Guvern pentru organizarea, în data de 31 mai, a alegerilor parţiale în municipiul Rădăuţi pentru Consiliul Local.

El speră ca situația unică la nivel național să fie rezolvată printr-o decizie pe care Guvernul să o ia în ședința de miercuri, 6 mai.

comments

comments