full screen background image

Rosal Grup îl cheamă în instanţă pe primarul Sucevei

lungu 2603     Compania bucureşteană Rosal Grup îl cheamă la confruntări, în faţa judecătorului, pe Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Contractul pentru prestarea serviciului de salubritate menajeră în reşedinţa de judeţ a expirat pe 18 aprilie, iar dată fiind întârzierea organizării licitaţiei pentru desemnarea noului operator, Rosal Grup s-a considerat la îndreptăţită la prelungirea „mandatului” pe care îl avea, până la terminarea procedurilor.

Între timp, pe motiv de „forţă majoră”, adunarea, ridicarea şi transportarea resturilor menajare au fost atribuite, până la licitaţia de pe 16 iunie, asociaţiei de firme Diasil Service Suceava şi Florconstruct Fălticeni, compania din Capitală refuzând oferta de a opera în jumătate de municipiu, potrivit aceleiaşi soluţii de urgenţă adoptate recent de autorităţile locale.

Lungu a declarat că juriştii Rosal Grup nu ezită să recurgă la tot felul de „şicane” avocăţeşti, Primăria primind câte o înştiinţare pe zi, începând de la plângere prealabilă şi acţionare în judecată şi terminând, mai nou, cu chemarea în instanţă individual, pe persoană fizică.

Lungu: “Este, probabil, ceva nou în Codul de procedură penală, un interviu dat în faţa judecătorului şi grefierului. Am văzut un model de chestionar, însă ceea ce propun cei de la Rosal, prin intermediul avocaţilor trebuie, în primul rând, acceptat de instanţă. Sunt vizaţi, în acest sens, şi cei doi viceprimari, Ovidiu Doroftei şi Lucian Harşovschi”.

Astfel, Rosal Grup ar urmări să obţină plata de despăgubiri aferente perioadei în care ar fi fost îndreptăţită să presteze servicii în baza prelungirii pe un interval de 2 ani a contractului, prelungire considerată ilegală de către Ion Lungu.

comments

comments