full screen background image

Profesorul Bogdan Roșcăneanu, antrenor de atletism la Clubul Sportivilor și Elevilor Rădăuți: “Condițiile în care ne antrenăm sunt foarte, foarte grele”

Fata in Fata rosca     La Rădăuți, există o echipă de tineri atleți cu performanțe deosebite obținute în țară și în stăinătate, cu multe medalii şi titluri naționale reuşite.

Invitatat în emisiunea “Faţă în faţă”, realizată la Radio VIVA FM, profesorul Bogdan Roșcăneanu, antrenor de atletism la Clubul Sportivilor și Elevilor Rădăuți, şi-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că sportivii nu au un loc unde să se antreneze în condiții optime.

Reproșurile sale se îndreaptă asupra celor ce au făcut parte din fosta administrație locală şi care nu au dat nicio importanță acestui sport.

Roșcăneanu “Condițiile în care ne antrenăm sunt foarte, foarte grele, deoarece nu avem o pistă cu tartan, nu avem o sală de sport amenajată, acoperită, unde iarna să ne putem pregăti. Acești copii, la minus 20 de grade, la minus 15 grade, se antrenează (iarna aceasta am avut o iarnă ușurică, cu valori de până la minus 20, dar iarna trecută am avut și minus 25 de grade și ne-am pregătit afară). Avem, într-adevăr, sala de sport a municipiului, dar este prea mică pentru acești copii mari și inimoși. În afară de faptul că plouă, avem condiții precare, foarte precare. Rugăm autoritățile locale, nu pentru secția atletism, pentru că noi am demonstrat că se poate și fără, dar pentru municipalitate, pentru locuitorii acestui oraș micuț. Aș vrea să vă spun o poveste hazlie. În urmă cu doi ani de zile, când copiii de la ștafetă au ieșit campioni naționali, domnul comentator de pe pistă a spus că de la Rădăuți a auzit doar de afinata Saber, nu știa că se face și atletism. Aș dori, cu acestă ocazie și cu această emisiune, poate ar intra în ochii autorităților locale și poate se vor apleca mai mult pentru amenajarea nu a unei piste, ci a întregului stadion, pentru că avem și echipă de fotbal, și echipă de hochei pe iarbă, lupte, care toate sunt la nivel național. Foarte multă lume din țară ne întreabă unde ne pregătim, că avem sportivi așa de buni. Le spun că pe unde apucăm și noi, mai prin baltă, mai pe șosea, mai prin munți, pe unde ne permite vremea, timpul și locul”.

Cristina Călugărean, Andrei Dorin Rusu şi Florin Pitic, sunt trei tineri atleți rădăuțeni cu performanțe sportive deosebite.

Antrenați de profesorul antrenor Bogdan Roșcăneanu, la Clubul Sportivilor și Elevilor Rădăuți, ei participă cu succes la toate competițiile de gen, de unde au revenit cu titluri de campioni naționali și vicecampioni naționali la diferite probe de concurs.

Roșcăneanu: “În primul an de antrenorat am avut șansa de a-l descoperi pe Pitic Florin, care, la al doilea concurs, a ieșit campion național la triatlon, asta însemnând trei probe – 50 m, 600 m și lungime, în sală. În aer liber, a făcut 80 m, 800 m și lungime. Atât în sală, cât și afară, a ieșit campion național. După aceea, în al doilea an de antrenorat, având niște sportivi superbi, am făcut o ștafetă  care, la Campionatul Național de juniori III, la proba de 4 x 100 m, a ieșit a treia, și doar un schimb nelalocul lui a făcut să pierdem titlul. Dar ne-am revanșat, a doua zi, la proba tot de ștafetă de 100, 200, 300, 400, unde am ieșit campioni naționali, aproape de recordul național de juniori III. Călugărean Cristina, și ea vicecampioană națională la triatlon, și campioană națională la triatlon, în aceeași perioadă cu Pitic Florin. Revenind în 2013, la finele anului, l-am descoperit pe talentatul Rusu Andrei Dorin, care la prima apariție națională a devenit vicecampion național, în proba de 4000 m, la Băile Felix. În anul 2014, sportivii Clubului Școlar secția atletism, au adus foarte multe medalii, atât Cristina Călugărean, cât și ceilalți sportivi. Dar, în cea mai mare parte, cele mai mari și răsunătoare rezultate pentru Rădăuți le-a adus sportivul Rusu Andrei, cu participarea la Campionatul Balcanic, de unde a venit pe locul III, încă un Campionat Balcanic, de unde a venit cu locul V, Campionat European – locul VI cu echipa, o etapă de Cupă Mondoală – locul III, o altă etapă de Cupă Mondială, care s-a desfășurat în Slovenia, a luat locul VI, și multe titluri de campion național, vicecampion național. În total cinci titluri de campion național, patru de vicecampion național.”

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments