full screen background image

“Investește în cariera ta!”, proiect pentru femeile din Rădăuţi care își doresc un loc de muncă

infirmiera     Primăria Rădăuți, împreună cu Asociația “Donit” din Brașov, vine în ajutorul femeilor care își doresc un loc de muncă și care doresc să participe la proiectul “Investește în cariera ta!”.

Ești femeie și dorești un loc de muncă? Fii una dintre cele 650 de femei care participă la proiect.

Asociația “Donit” din Brașov selectează femei pentru cursuri de calificare în meseriile de infirmier, îngrijitoare bolnavi la domiciliu – nivel II de calificare (școlarizare continuă: 18 zile) şi îngrijitoare bătrâni la domiciliu, Baby-sitter/ bonă – nivel I de calificare (școlarizare continuă: 33 de zile).

Participarea la aceste cursuri de calificare este gratuită, asigurându-se, tot gratuit, şi transport, cazare și masă.

În plus, se acordă o subvenție în bani (480 lei / 1200 lei) și o diplomă de calificare, recunoscută în Uniunea Europeană.

Înscrieri și detalii: 0731.302.365, e-mail: gabriela.brasoveanu@metropolabrasov.ro

Primăria Rădăuți sprijină activitatea de identificare și recrutare a persoanelor care îndeplinesc criteriile de selecție, urmând ca primele cursuri, în funcție de opțiunile participantelor, să demareze în Brașov, în data de 3 mai.

Proiectul este implementat de Asociația “Donit”, în parteneriat cu Asociația „Pro Natura” din județul Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, în județele Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu, Alba, Bacău, Botoșani, Iași, Suceava, Vaslui.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments