full screen background image

30 aprilie – “Reclamând reclamele”

doza bun     Nu știu cum v-ați trezit de dimineață, azi, dar, pentru mine, trezirea a fost foarte plăcută. Aroma cafelei proaspăt făcute m-a ademenit în bucătărie, exact ca în celebra reclamă. E drept că odată ajunsă în dreptul cănii, am făcut greșeala să pornesc televizorul și mi-a mai scăzut nivelul de energie. Pentru că reclama la balsamul de rufe a umplut camera și mi-a reamintit cât de parfumate pot fi hainele, în caz că îl folosești.

Deci, azi, pe lângă restul de treburi, mai am și de spălat rufe.

E uimitor ce efect pot avea reclamele asupra noastră, a adulților! Și atunci, mai are rost să ne întrebăm de ce copiii noștri își doresc, de la o zi la alta, tot ce văd în reclame? Azi, o păpușă-zână care zboară, mâine, o păpușă bebe care vrea mâncare, pantaloni strâmți, ba nu, garcon, ca ai fetei din reclamă, puști cu apă, azi, fără apă, mâine. Și tot așa. Bani să fie!

De câte ori copiii dumneavoastră nu și-au dorit ceva promovat cu insistență pe micile ecrane sau pe afișe? Iar solicitările formulate de micii consumatori de publicitate sunt foarte bine argumentate… exact ca în reclame. Te și miri cât de ușor memorează textele lor. Mai că-ți vine să pui lecția de istorie pe ritmurile reclamei de la detergent.

Copiii noștri au devenit, fără să ne dăm seama, mari consumatori de publicitate. Inevitabil, își doresc cam tot ce se prezintă frumos ambalat, colorat și pe acorduri la modă. Dar, din păcate, sau fericire, nu pot avea întotdeauna. Le-o spunem clar și răspicat, de multe ori fără alte explicații. Pentru că noi, se pare, nu avem exercițiul mânuirii argumentelor, ca în reclamă. Doar nu ne-am născut cu ele, așa cum e cazul copiilor. Iar lipsa de experiență a noastră în acest domeniu poate face foarte ușor ca cel mic să se simtă inferior colegului ce pare să fi fost mai convingător și a obținut ce și-a dorit. Și, dacă e să ținem cont de studii în domeniu, aflăm că reclamele de la TV pot fi chiar sursa unor depresii, în cazul copiilor și adolescenților.

Și atunci ce-i de făcut, atâta vreme cât, oriunde întorci ochii sau urechea, dai de spoturi publicitare? Specialiștii spun că cel mai simplu e să îi îndepărtăm, sub un pretext sau altul, de sursă. Mai exact, să-i trimitem să bea apă în timpul reclamei. Dar, ce te faci dacă nu îi e sete? Le distragem atenția cu o discuție despre ce li s-a întâmplat azi, de-a lungul zilei. O altă soluție ar fi să schimbați canalul. E simplu… cu condiția să nu fii tu cel atras în capcana publicității, deja… Când vine vorba de cei mai mari dintre cei mici, lucrurile se complică. Ideal ar fi să discutați cu ei legat de cât de conform cu realitatea este ceea ce văd în reclamă… dar nu uitați să vă înarmați din timp cu multe contraargumente!

Destul de complicat și cu reclamele, în cazul copiilor noștri! Pentru că, de ce să nu o recunoaștem?! Chiar și noi, adulții, putem fi ușor tentați… sau după caz deprimați… urmărind reclamele. Exact ca în dimineața mea aromată minunat de cafea… dar și de parfumul balsamului de rufe. Cred, însă, că o comunicare eficientă le rezolvă pe toate.

Explicând celor mici care este rostul reclamelor încet-încet, îi veți convinge că nu tot ce este reclamă se… consumă.

Și pentru că suntem la final, închei pe ritmuri mai puțin colorate, dar făcând, totuși, reclamă… continuați, dragii mei, să consumați doza zilnică de educație!

0:00

comments

comments