full screen background image

Sechestru pe averea preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma

mircea cosma   Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a venit, marţi după-amiază, la DNA Ploieşti, pentru a fi înştiinţat despre sechestrul instituit de procurori pe averea sa în dosarul lui Iulian Herţanu, informează Mediafax. În acest dosar, Mircea Cosma este cercetat pentru sprijinire de grup infracţional.

Şeful CJ Prahova a fost pus sub control judiciar în dosarul lui Iulian Herţanu, pe perioada măsurii preventive el neputând exercita funcţia publică.

Mircea Cosma este al cincilea inculpat care s-a prezentat, marţi, la DNA, pentru a fi înştiinţat despre sechestrul instituit de procurori în dosarul privind extinderea reţelei de canalizare din oraşul Comarnic.

Astfel, la DNA Ploieşti au venit deputatul Sebastian Ghiţă, cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi oamenii de afaceri Vladimir Ciorbă şi Liviu Munteanu.

Tot pentru marţi, a fost citat la DNA şi fiul lui Mircea Cosma, deputatul PSD Vlad Cosma, cercetat în acelaşi dosar pentru sprijinire de grup infracţional.

comments

comments