Bun găsit, dragi consumatori de educație!
Vremea începe să fie generoasă cu noi, așa că m-am gândit, zilele trecute, să fac o plimbare. Prin oraș. E mai la îndemână și mai puțin costisitor. E drept că nu foarte comod, dacă e să ținem seama de terasele ce ocupă jumătate din trotuarele urbei noastre.
Dar, dacă e să faci o plimbare cu prietenii, nu te mai încurci, acum, de faptul minor că, pentru a depăși zonele ocupate de terase, trebuie să mergi aliniat, în coloană, ca la orele de educație fizică. Și, uite așa, poți să faci și o pauză de la discuțiile cu prietenii și, vrând – nevrând, îți îndrepți atenția spre terasă.
Cam așa s-a întâmplat și zilele trecute. Fără să vreau, am remarcat două tinere doamne stând de vorbă, la una dintre mese… Elegante și cu stil… la prima vedere. Una dintre ele avea în brațe un copil. De vreo 3 anișori. Un copil neinspirat se pare, pentru că la un moment dat, a vărsat pe propriile haine lichidul colorat pe care îl sorbea, cu câteva momente mai devreme, mama. În următoarea secundă palma acesteia a zburat spre mâinile copilului. Și nu grațios, cum v-ați imagina, ci cu o viteza surprinzătoare, țintind cu precizie neastâmpăratul.
Privind-o, mi-am spus că sigur vorba bunicilor “Unde dă mama, crește” îi este mult prea familiară. Sau, poate, copil fiind, o fi aflat la rândul ei de unde vine cică bătaia… din Rai… ce-i drept ruptă.
Meseria de părinte e una grea, am auzit. Și nimeni nu te învață cum să fii un părinte bun. E adevărat că nu există la noi școli pentru părinți. Încă. Dar, trăim într-un secol în care informația este cu mult mai accesibilă decât pe vremea bunicilor. Există o sumedenie de căi din care poți afla cum îl poate afecta bătaia pe propriul copil.
Unde dă mama (sau tata), e drept, crește. Dar crește teama, neîncrederea, frustrarea. Bătaia nu clădește, ci dărâmă personalitatea copilului. Ce-i drept, e mai simplu să-ți lovești copilul peste mână, decât să-i acorzi atenție, să îi explici unde și de ce a greșit.
Cei mici, ca noi toți, de altfel, au nevoie de reguli. Chiar mare nevoie. Se simt instinctiv în siguranță atunci când sunt încadrați de ele. Dar dacă le vom spune mereu ce NU au voie să facă, ar putea afla prea tarziu ce AU voie să facă.
Exemplificând, în loc sa-i spunem copilului “Nu mai asculta VIVA FM cu sonorul dat la maxim!”, i-am putea spune” Ascultă VIVA FM, dar cu sonorul redus!” E nevoie de putin exerciţiu… Iar adulţilor le vine, uneori, greu să schimbe obiceiuri preluate, la rândul lor, de la bunici și părinți.
Dar dacă noi, acum, ca părinți, vom face un efort… poate copiii de azi – părinții de mâine… vor avea un cuvânt mai puțin în vocabular atunci când vine vorba de educație. Și zic că n-ar fi mare pierdere, căci atârnă puțin… are doar o silabă.
Și nu uitați, dragii mei, să consumați zilnic… doza de educație!
