full screen background image

Măsuri pentru creşterea securităţii la incendiu în Bazarul din Suceava

Bazar sv     La sediul Instituției Prefectului – județul Suceava a avut loc luni, 20 aprilie, o şedinţă de analiză privind măsurile ce pot fi întreprinse pentru creşterea securităţii la incendiu în Complexul Comercial Bazar Suceava, ce aparţine Primăriei Municipiului Suceava.

Această analiză s-a impus a fi făcută urmare a evenimentului produs duminică, 19 aprilie, la orele 13.30, în incinta Halei Mari din Complex Comercial Bazar, ce putea conduce la declanşarea unui incendiu.

La întălnire au participat reprezentanţi ai ISU Suceava, Primăriei Municipiului Suceava, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Suceava, Poliţia Locală, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Comisariatului Judeţean al OPC.

În cadrul şedinţei, au fost analizaţi factorii de risc şi neconformităţile existente în activitatea Complexul Comercial Bazar.

S-a stabilit ca ISU Suceava şi Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu să efectueze controale specifice în vederea stabilirii măsurilor ce se impun pentru respectarea legilor în vigoare.

Totodată, s-a solicitat Primăriei Municipiului Suceava să dispună măsuri privind interdicţia fumatului si controlul respectării acesteia în incinta Complexul Comercial Bazar Suceava.

Toate aceste măsuri sunt dispuse în vederea asigurării protecţiei atât al agenţilor economici privaţi care îşi desfăşoară activitatea în bazar, cât şi a consumatorilor.

comments

comments