full screen background image

De ce VIVA, în FM?

cover viva     Radio… Un cuvânt atât de uzual, încât a devenit aproape banal. Dincolo de această aparenţă, „radio” face parte din cotidianul nostru. „Radio” compune secvenţele oricărei rutine, astfel încât existenţa noastră l-a asimilat în mod cu totul şi cu totul natural. Sunt oameni cărora acest cuvânt nu le stârneşte nicio emoţie.  Şi există oameni care, atunci când vorbesc despre radio, vorbesc despre emoţie, despre o trăire, despre o anumită rezonanţă. Oameni care, oricât ar încerca să îşi canalizeze atenţia exclusiv către o orientare pur materială a radioului, n-au sorţi de izbândă.

Pentru cei care aspiră la atmosfera de lucru într-un post de radio, trebuie să aibă in vedere un amănunt absolut esenţial! Nu poţi face parte dintr-o echipă radio dacă nu ai vocaţie pentru aşa ceva. A „lucra” într-un post de radio e o exprimare oarecum forţată, menită să concretizeze şi să încadreze în nişte norme reale o meserie care înglobează o mulţime de aptitudini şi înclinaţii personale. A „face radio”, o altă expresie standard, presupune o anumită înzestrare, care, de cele mai multe ori este nativă. Şi cum talanţii se înmulţesc atunci când sunt valorificaţi, pentru mulţi oameni care-şi canalizează viaţa în această direcţie, radioul devine un mod de viaţă. Un alt fel de a trăi, un alt mod de aborda perspectivele, un filtru personalizat de a înţelege viaţa. Un spectru de opinii atât de ofertant asupra ei.  Şi, cum tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru are asupra noastră un alt impact atunci când ştim că se întâmplă „aici şi acum”, iată de ce, pentru semnatarii acestui proiect, radioul local reprezintă o prioritate.

Într-o perioadă turbulentă, în care soarta radioului local a înregistrat un uşor declin, după valul de cesionări în masă a licenţelor locale către reţelele naţionale, care au sufocat pe nesimţite existenţa  radioul local, soarta acestuia din urmă părea incertă. Toţi aceşti factori, coroboraţi cu scăderile masive ale bugetelor de marketing, inclusiv a celor alocate publicităţii radio, realizând că dacă trendul se va menţine radioul local va dispărea, o mână de oameni cu experienţă radio din Suceava s-au încăpăţânat să facă exact contrariul. Astfel, în anul 2010, au cesionat două frecvenţe de la Radio 21 în oraşele Suceava şi Fălticeni. Motivul? Un nou proiect de radio local care să se adreseze ascultătorilor dornici de informaţii locale, radio care să difuzeze “muzică bună“ – ce nu moare (aşa cum spun generaţiile nostalgice), să realizeze talk show-uri cu oameni din mediul în care trăiesc ascultătorii şi care au putere de decizie în viaţa lor de zi cu zi…

Aşa a apărut Viva FM, un radio cu un format Adult Contemporary, cu ştiri din oră în oră, matinal exclusiv local, informaţii, emisiuni interactive. Un radio implicat în susţinerea şi promovarea valorilor locale prin sprijinirea evenimentelor importante pentru comunitatea locală: Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare Suceava”, „Festivalul Internaţional de Film Fălticeni”, „Târgul Mărului”, „Suceava Air – Show”, târgurile şi expoziţile organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a Sucevei.

Implementarea unui format muzical special de iarnă, cu cele mai cunoscute cântece internaţionale de sezon, dar şi colinde româneşti şi bucovinene, a amplificat frumuseţea „Sărbătorilor de iarnă în Bucovina” şi a primit apreciere atât de la acultătorii din zona de acoperire, cât şi din partea turiştilor veniţi să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în Bucovina.

Departamentul de ştiri Viva FM s-a impus în scurt timp de la începerea emisiei ca mijloc de informare prioritar şi de încredere pentru ascultătorii din Suceava. Reporterii de teren, redactorii şi colaboratorii sunt prezenţi la majoritatea evenimentelor culturale, sociale, administrative sau de altă natură şi transmit fără denaturări sau interpretări informaţia către ascultător.

Emisiunile de tip talk-show şi cele informative au reuşit să capteze atenţia prin dezbaterea subiectelor de interes local alături de reprezentanţi ai comunităţii locale din Suceava, Fălticeni şi Rădăuţi.

Playlist-ul Viva FM a reuşit să fie în topul preferinţelor ascultătorilor, aceştia din urmă având şi posibilitatea de a-şi exprima preferinţele muzicale prin intermediul site-ului www.vivafm.ro

Site-ul www.vivafm.ro se numără printre preferinţele comunităţii locale ca mijloc de informare (există secţiune de ştiri) cu privire la viaţa locală.

Obiectivul suprem al unui post de radio local care să creeze emoţii, să informeze şi să îşi facă loc în inima ascultătorilor, s-a concretizat într-un nume: Viva FM.

Rezultatele obţinute ne încurajează să credem că trebuie să continuăm implementarea proiectului Viva FM în Suceava. Considerăm că, prin experienţa pe care am acumulat-o, prin exemplul “pe viu” al succesului acestei reţete în Suceava, Fălticeni si Radauti, avem şansa de a continua „istoria’” radioului local .

În continuare, vă prezentăm câteva atuuri pe care considerăm că le are grila de programe Viva Fm şi pe care doreşte să le implementeze în continuare.

Piaţa media actuală este saturată de o multitudine de posturi de radio naţionale. Pe plan local, informaţia vine de la centru, dar nu întotdeauna această informaţie primează sau este cea mai importantă. Pentru o anumită comunitate, mai mult sau mai puţin restrânsă, informaţiile trec prin alt filtru de prioritizare, filtru care are legătură directă cu realitatea imediată, cu proximitatea, cu toate evenimentele care au loc “aici şi acum”.

Aici intervine rolul major al unui post de radio local, care devine astfel liantul principal dintre ascultător şi comunitatea în care trăieşte. De foarte multe ori, radioul este confundat cu un anumit produs muzical, dar Viva FM înseamnă mai mult decât atât, Viva FM este mai mult decât o sursă de informare locală, ascultătorii fiind permanent conectaţi la evenimentele din Bucovina.

Îmbinarea conţinutului editorial local, cu cel judeţean şi naţional  implică permanenta comunicare între autorităţile locale şi judeţene cu comunitatea locală. În acest sens, programele VIVA FM  implică activ autorităţile locale din Suceava (Primărie, Poliţie, Spital, Muzee, etc.) şi cele judeţene (Consiliul Județean, Prefectura, ISU, ş.a) prin intervenţii în direct în cadrul buletinelor de ştiri şi al emisiunilor de divertisment sau a talk-show-urilor așa cum sunt prezentate în proiectul de  Grila de programe VIVA FM – Suceava.

Echipa este formată din oameni cu ani de experienţă în mass media, dar, în acelaşi timp, Viva FM este şi locul în care studenţii învaţă ce presupune munca într-un post de radio.

Compusă din oameni entuziaşti şi pasionaţi, care exercită o meserie prin excelenţă vocaţională, echipa Viva FM este supusă zilnic unei dinamici “redacţionale”, astfel încât produsul radio să fie unul corect, imparţial şi curat.

comments

comments