full screen background image

Primăria Rădăuți atenţionează cetăţenii cu privire la arderea resturilor vegetale și a gunoaielor

incendiu_vegetatie_bun     Primăria Municipiului Rădăuți aduce în atenția cetățenilor reglementările legale în ceea ce priveşte arderea resturilor vegetale, a gunoaielor și a altor materiale combustibile.

Autorităţile rădăuţene au trimis următorul comunicat:

“Prin prezenta, vă aducem la cunoștință prevederile HGR/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, normele de prevenire și stingere a incendiilor și OUG195/2005 privind protecția mediului, care interzic și sancționează contravențional arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și altor materiale combustibile, precum și a vegetației pajiștilor permanente.

Vă rugăm, ca în cazul în care desfășurați asemenea activități, să solicitați permisul de lucru cu foc de la detașamentul de pompieri Rădăuți, să informați compartimentul protecție civilă al primăriei Rădăuți la nr. de telefon 0755.155.403, și să luați toate măsurile necesare pentru împiedicarea propagării focului.”

Documentul este semnat de secretarul municipiului, Adrian Onciul, și de inspectorul pentru Protecție Civilă din cadrul Primăriei Rădăuţi, Păunel Andrusceac.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments