full screen background image

Poliţiştii suceveni derulează o campanie de prevenire a furturilor din autovehicule

furt din masina     În perioada aprilie – mai 2015, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava desfăşoară campania de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului ,,Sărbători în Siguranţă”.

Publicul ţintă al campaniei îl reprezintă atât cetăţenii judeţului cât şi turiştii ce se vor afla în zona de responsabilitate, în special pe perioada sărbătorilor religioase – Sf. Gheorghe, Izvorul Tămăduirii, Duminica Tomii, Sf. Constantin şi Elena, Înălţarea Domnului dar şi în minivacanţa de 1 Mai.

Campania îşi propune creşterea gradului de siguranţă publică în rândul locuitorilor judeţului Suceava urmare a informării, responsabilizării şi conştientizării acestora cu privire la evoluţia şi dimensiunea fenomenului infracţional.

Campania se derulează pe două module determinate de specificitatea impusă de tipurile de infracţiuni: abordarea problematicii reprezentată de infracţiunile ce prezintă şi o componentă de violenţă – tâlhării şi abordarea problematicii reprezentată de infracţiunile de furt – din auto, din locuinţă şi furt din genţi şi buzunare.

În baza analizelor realizate privind dinamica infracţională din anii anteriori, s-a constatat că în această perioadă se înregistrează un trend ascendent privind furturile din auto.

Principala cauză este neasigurarea vehiculelor pe perioada picnicurilor, a vehiculelor parcate în curţile locuinţelor, sau neasigurarea autoturismelor chiar şi pentru câteva momente atunci când şoferii se deplasează la unităţi de alimentaţie publică sau în alte locaţii.

În primele 3 luni ale anului, au fost sesizate 68 de furturi din auto, din care 18 în mediul rural şi 50 în mediul urban şi zona arondată. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut se înregistrează o scădere cu 16 sesizări privind furturile din auto.

Deşi se constată o scădere statistică sunt în continuare persoane care ignoră reguli preventive minime, expunându-se astfel  victimizării. Astfel, doar ieri au fost sesizate două furturi din autoturisme, cauza favorizantă fiind neasigurarea prin închidere a uşilor.

Joi dimineaţă, la ora 07.40, poliţiştii comunei Şcheia au fost sesizaţi de către un bărbat, de 34 de ani, localnic, despre faptul că, pe 15 aprilie, în intervalul orar 19.10 – 19.20, persoane necunoscute au pătruns în vehiculul care era staționat pe raza comunei Șcheia, neasigurat, de unde au sustras suma de aproximativ 450-500 de lei.

Tot joi, la ora 14.40, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de către o tânără, de 34 de ani, localnică, despre faptul că, în intervalul orar 09.00 – 10.00, persoane necunoscute au sustras din autoturismul proprietate, neasigurat, parcat pe str. Mărăşeşti, din localitatea de domiciliu, un portofel cu documente personale şi ale maşinii, precum şi un telefon mobil.

În ambele cauze sunt efectuate cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Având în vedere activităţile programate în cadrul campaniei ,,Sărbători în Siguranţă” dar şi faptul că, în continuare, există şoferi care nu dispun măsuri preventive minime, vineri, între orele 09.00 – 12.00, au organizat o activitate de informare a posesorilor de vehicule, promovând recomandări preventive cu privire la furturile din auto şi de componente auto.

În parcările supermarket-urilor din municipiul Suceava, dar şi în parcările blocurilor au fost distribuite 300 de pliante cu mesajul ,,Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor”.

De asemenea, materiale preventive au fost postate şi sub ştergătoarele vehiculelor. Materialele au promovat măsuri de siguranţă, cea mai elementară fiind asigurarea prin închidere cu cheia a autoturismului.

În discuţiile purtate în cadrul acţiunii cu posesorii de vehicule au fost prezentate şi două cazuri recente, petrecute în ultimele 24 de ore.

Totodată, poliţiştii au atras atenţia cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar şi cu privire la locaţiile de parcare şi la bunurile pe care cetăţenii le lasă în interiorul autoturismelor.

Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii recomandă:
– nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;
– nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori ;
– în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor ;
– când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră  şi asiguraţi portierele ; indicat ar fi şi cuplarea sistemului de alarmă;
– nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate;
– dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, gen, radio casetofoane scumpe sau CD playere, sisteme de navigaţie, staţii auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopţii;
– încercaţi să montaţi aparatura audio pe un sistem tip şină, cu fişe, care să permită o deconectare uşoară şi fără riscuri;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii ;
– nu lăsaţi în maşină bani, cărţi de credit, ordine de plată sau alte obiecte ; obiceiul de a încuia în torpedou banii , atrage de obicei atenţia;
– cumpăraţi-vă şi dotaţi-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj şi nu în ultimul rând pentru rezervor.

comments

comments