full screen background image

În municipiul Suceava, reîncepe sarabanda licitațiilor în sectorul termic

lungu 1902     Licitația pentru desemnarea distribuitorului termic în municipiul Suceava se va relua joi.

Pentru ca ședința să fie valabilă, sunt necesare minim trei oferte eligibile.

Primarul Ion Lungu a anunțat, miercuri, că se păstrează condițiile de participare de anul trecut, când licitația a ajuns în faza de negociere directă, dar nu a fost desemnat nici un câștigător.

El a precizat că actualul distribuitor, “Termica” – societate aflată în insolvență, a anunțat că va participa la licitație, la fel și “Transagent” – firma înființată de Consiliul Local pentru a continua activitatea.

Lungu: “Municipalitatea a înregistrat, la Registrul Comerţului, societatea Transagent SRL. Am deschis şi cont bancar, aşteptăm să vedem ce se întâmplă. În funcţie de asta, voi avea discuţii consultative cu consilierii locali, să vedem ce facem în continuare. Dacă mergem mai departe, vom solicita la ANRSC licenţa temporară de funcţionare, pentru a putea participa, eventual, la etapa a II-a de licitaţie.”

comments

comments