full screen background image

Minerii de la Lonea s-au blocat în subteran

mineri     O parte dintre minerii care lucrează la exploatarea de huilă Lonea s-a autoblocat joi în subteran, iar cei de la Vulcan au intrat cu întârziere la schimbul de dimineață, după ce Sindicatul “Muntele” și conducerea Complexului Energetic Hunedoara nu au reușit să ajungă la o înțelegere privind acordarea primelor de Paște.

“Schimburile 3 și 4 de la Mina Lonea au rămas în subteran peste programul normal. La Vulcan, salariații au refuzat să intre în mină, dar în urma discuțiilor purtate cu liderul de sindicat au acceptat să înceapă lucrul”, a declarat joi pentru AGERPRES președintele Sindicatului “Muntele”, Petre Nica.

Liderul sindical a explicat că minerii solicită acordarea primei de Paște, în conformitate cu prevederile din contractul colectiv de muncă. Sindicatul “Muntele” a acceptat ca minerii să primească tichete cadou, însă nu s-a ajuns la o înțelegere privind valoarea acestora.

“Situația financiară a Complexului Energetic Hunedoara este extrem de critică. În bani nici nu se punea problema pentru acordarea unei prime de Paște. Pentru a reduce presiunea financiară, am decis să fie acordate tichete cadou pentru că și minerii sunt oameni și doresc să întâmpine Sărbătorile de Paști așa cum o cere tradiția”, a afirmat Petre Nica.

Potrivit acestuia, pentru acordarea tichetelor cadou era nevoie de încheierea unui act adițional la contractul colectiv de muncă, discuțiile în acest sens fiind inițiate în urmă cu o lună. În cursul zilei de miercuri, actul adițional a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara și au putut fi declanșate negocierile cu administrația privind valoarea tichetelor cadou. Discuțiile s-au oprit însă în cursul nopții după ce Sindicatul “Muntele” nu a ajuns la un consens cu administrația Complexului Energetic Hunedoara în ceea ce privește valoarea tichetelor cadou.

Negocierile au fost reluate joi dimineață, liderul sindical Petre Nica manifestându-și speranța că se va ajunge la un numitor comun cu administrația Complexului Energetic Hunedoara și că tichetele cadou vor putea ajunge la mineri în cursul zilelor de joi și vineri.

Anul trecut, minerii din Valea Jiului au beneficiat de prime de Paște sub formă de tichete cadou în valoare de 350 de lei.

comments

comments