full screen background image

Ileana Iacob, subcomisar de poliţie şi ofițer sociolog în cadrul IPJ Suceava, la VIVA FM

iacob viva     “Ziua internațională a romilor” este marcată, în fiecare an, pe data de 8 aprilie. Zi de conştientizare a acestei minorităţi, de multe ori, ţintă a prejudecăţilor.

Alături de matinalii Andrada şi Călin, în această dimineaţă, a fost doamna Ileana Iacob, subcomisar de poliţie, dar şi ofițer sociolog în cadrul IPJ Suceava.

Ileana Iacob: “În primul rând, ţin să le spun “La mulţi ani!” tuturor celor din etnia romă. E o zi de sărbătoare, o zi în care reuşesc să-şi pună în valoare lucrurile bune, din perspectivă culturală, socială, tot ceea ce îi defineşte ca şi comunitate. Eu cred că, în România, funcţionează acest gen de generalizare, de a imprima nişte caracteristici sociale diferite unor grupuri sociale diferite. Dar lucrurile astea nu se întâmplă numai în România, ci şi la nivel mondial, şi sunt determinate de un principiu de funcţionare a psihicului uman. Plecăm de la psihicul uman, ca să ajungem de fapt la comunităţi şi la modul în care interpretăm şi imprimăm caracteristici diferite din punct de vedere social, cultural, diverselor grupuri sociale.”

Trecând foarte uşor de la un subiect la altul, cei trei au vorbit şi despre “Şcoala altfel” la IPJ Suceava, şi despre cât de aglomerată este această săptămână la sediul inspectoratului, caruia îi trec pragul, sute de elevi.

Ileana Iacob: “Şcoala altfel înseamnă un alt fel de învăţare, directă, experienţială, ne delimităm de băncuţe şi începem să explorăm societatea, realitatea, comunitatea din care facem parte, cu tot ce are ea, să învăţăm lucruri noi şi interesante din experienţa directă a noastră. Mie mi se pare un exerciţiu foarte bun de cunoaştere pentru copii. Şi pentru că tot aţi menţionat de săptămâna asta, în fiecare zi am fost asaltaţi de entuziasmul şi curiozitatea copiilor. Au aflat lucruri noi, sunt curioşi despre absolut tot ce înseamnă viaţa de poliţist, atât din perspectivă personală, cât şi din perspectivă profesională. Sunt interesaţi de poligraf, de căţeii detectivi, de laboratorul de criminalistică, au fost şi ei mici exploratori pentru o zi şi poliţişti.”

comments

comments