full screen background image

E.ON România a premiat 10 elevi de 10 din judeţul Suceava

eone1     E.ON România marchează 10 ani de prezenţă pe piaţa de energie locală premiind 100 de elevi cu rezultate excepţionale la învăţătură din 10 judeţe situate în aria sa de activitate.

Proiectul s-a adresat elevilor de elită din clasa a VIII-a, care au fost selectaţi pentru a intra în competiţie de către Inspectoratele Şcolare Judeţene pe baza unor criterii de departajare, între care se numără cel de a fi avut media 10 la toate materiile de studiu în primii trei ani de gimnaziu.

Festivităţile de premiere au fost organizate în perioada 6-10 aprilie, care coincide cu cea în care în unităţile de învăţământ din ţară se desfăşoară programul “Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

La Suceava, festivitatea de premiere a avut loc, marţi, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, în prezenţa a peste 40 de invitaţi.

“Privindu-i pe aceşti copii excepţionali, am încredere într-un viitor  mult mai bun pentru noi toţi.  Ştim că nu este uşor să ajungi în vârf, însă şi mai greu este să te menţii acolo. Le dorim să aibă puterea să continue pe acelaşi drum al performanţei şi să obţină  numai realizări de nota 10”, a declarat Simona Mihaela Ciocan Covaliu, Director General Adjunct E.ON Distribuţie România.

“E.ON România este mai aproape de noi prin implicarea în proiecte educaţionale în care este răsplătită performanţa şcolară şi extraşcolară. Apreciem sprijinul constant oferit mediului educaţional prin  încurajarea, dinamizarea şi adăugarea unui plus de ENERGIE copiilor valoroşi din judeţul Suceava!”, a menţionat profesor Gheorghe Lazăr, Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.

Premiul oferit de E.ON România fiecăruia dintre copiii de nota 10 a constat într-un laptop performant, contravaloarea premiilor acordate fiind de 60.000 de euro.

Iată lista celor 10 copii de 10 din judeţul Suceava:

– Daschievici Diana Ecaterna – Scoala Gimnaziala “Iorgu G.Toma” localitatea Vama

– Nichifor Diana Ioana – Scoala Gimnaziala nr 4 Suceava

– Gheorghiu Daris Justina – Scoala Gimnaziala nr 1 Gura Humorului

– Verciuc Stefan – Scoala Gimnaziala nr 1 Suceva

– Zdrob Lavinia Gabriela – Scoala Gimnaziala ”Bogdan Voda” Campulung Moldovenesc

– Donisan Maria – Scoala Gimnaziala ”Mihai Eminescu” Radauti

– Cardasim Filip – Scoala Gimnaziala ”Petru Comarnescu” Gura Humorului

– Pintilescu Ana Otilia – Scoala Gimnaziala nr 1 Gura Humorului

– Soroceanu Medea Theodora – Colegiul National ”Petru Rares ” Suceava

– Iacob Amalia Simona – Liceul Teoretic Filadelfia Suceava.

comments

comments