full screen background image

Măsuri pentru diminuarea accidentele rutiere pe DN 17, pe raza comunei Vama

accident1     Luni, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava, a avut loc o întâlnire la care au participat prefectul județului Suceava – Constantin HARASIM, Atanasă NISTOR – subprefectul județului Suceava, Petrică Jucan – șeful Serviciului de Poliţiei Rutieră Suceava, Liliana Dranca – director al SDN Câmpulung Moldovenesc și Gheorghe Iacob – președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică a judeţului Suceava (ATOP).

Întâlnirea a avut drept scop analizarea măsurilor ce urmează a fi dispuse pentru a diminua accidentele rutiere pe drumul național DN 17, pe raza comunei Vama, sat Prisaca Dornei.

S-a hotărât ca miercuri, 8 aprilie, ora 9.00, la sediul primăriei din comuna Vamasă fie organizată o întâlnire la care să participe instituțiile mai sus menționate și specialiști din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, pentru a se stabili măsurile necesare care trebuie luate în vederea evitării producerii unor altor accidente pe acest tronson.

“De asemenea, în cadrul întâlnirii de astăzi, am analizat oportunitățile în vederea promovării unor investiții de lărgire a carosabilului, pe tronsoanele de drum Suceava – Rădăuți, Suceava– Siret, ca urmare a blocajelor întâmpinate în trafic, din cauza fenomenelor meteorologice de la sfârșitul săptămânii trecute”, a precizat Constantin HARASIM, prefectul județului Suceava.

comments

comments