full screen background image

“Ziua Porţilor Deschise”, la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava

zpj1     Joi, 9 aprilie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi la sediile detaşamentelor de jandarmi din Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei se va organiza “Ziua Porţilor Deschise”.

Manifestarea se înscrie în Programul “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Între orele 09.00-14.00, elevii vor putea vizita spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea jandarmii suceveni, familiarizându-se cu activitatea acestora, tehnica auto, materialele din dotarea posturilor montane de jandarmi şi a structurilor de intervenţie ale inspectoratului.

Cadrele didactice din municipiul Suceava şi localităţile învecinate, care doresc să participe cu elevii  la „Ziua Porţilor Deschise”, se pot adresa, până la data de 6 aprilie 2015, Compartimentului Informare şi Relaţii Publice, la telefon 0230/522998, int. 24408 sau prin e-mail – relatiipublice@jandarmeriasuceava.ro.

În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ din Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, cadrele didactice se pot adresa subunităţilor de jandarmi din aceste localităţi.

comments

comments