full screen background image

Vatra Dornei mai are de așteptat până va primi gaze naturale

gaze nat     Extinderea rețelei “Transgaz”, de la Pojorîta la Vatra Dornei, este îngreunată de întârzierea aplicării noului Cod Silvic.

Lucrările pe ultimii 20 de kilometri au fost întrerupte în zona Mestecăniș, până la clarificarea divergenţelor cu “Romsilva”, legate de trecerea instalaţiilor pe domeniul silvic.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că nu poate interveni într-o relație comercială, adăugând că speră într-o deblocare cât mai rapidă a situației.

Nechifor: “Problema este refuzul Romsilva de a permite trecerea ţevii de gaz metan pe domeniul forestier. Din nefericire, Codul Silvic nu a fost promulgat. Eu ştiu ca actuala variantă de Cod Silvic era mai lejeră în acest tip de abordare, stat – stat. Pentru că, practic, e vorba de o investiţie a statului, prin Transgaz, în pădurea statului, prin Romsilva. Dar, atât timp cât Codul Silvic este încă blocat, nu cred că poate fi ceva schimbat în relaţia asta. Înţeleg că sunt şi ceva divergenţe faţă de modul în care au acţionat, una faţă de alta, cele două instituţii.”

comments

comments