Împuternicitul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, comisarul șef de poliție Viorel Onea, a prezentat, în ședința Colegiului Prefectural de vineri, o informare privind acțiunile desfășurate pentru asigurarea siguranței în incinta și în zona unităților de învățământ în semestrul întâi al anului școlar.
Puteţi citi, în continuare, materialul prezentat de şeful poţiştilor suceveni:
“Activitățile derulate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava în semestrul I al anului școlar 2014-2015, au avut caracter de continuitate din anul școlar precedent și au avut la bază:
– Planul Național pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar;
– Planul Teritorial Comun de Acțiune, întocmit la nivelul județului Suceava, în anul școlar 2013-2014, între poliție, jandarmerie și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu valabilitate și în anul școlar 2014-2015;
– Protocolul de colaborare și Programul de pregătire juridică și antiinfracțională încheiat între poliție și Inspectoratul Școlar Județean Suceava pentru anul școlar 2014 -2015.
Obiectivele prioritare de acțiune în prevenirea și combaterea criminalității în școli au vizat:
– Implementarea şi evaluarea în mod unitar, la nivelul judeţului, a prevederilor Protocolului de cooperare privind prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a activităţilor subscrise acestui plan.
– Îmbunătăţirea cooperării inter-instituţionale la nivel local, în domeniul prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile în unităţile de învăţământ.
– Optimizarea funcţionării sistemului-cadru de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic, prin creşterea capacităţii instituţionale de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei în şcoli.
În conformitate cu dispoziţiile Ministerului Afacerilor Interne și ale Poliției Române, unităţile de învăţământ de pe raza județului au fost repartizate structurilor de menţinere şi asigurare a ordinii publice, după cum urmează:
– 774 în responsabilitatea poliţiei;
– 25 în responsabilitatea jandarmeriei;
– 10 în responsabilitatea poliţiei locale.
Astfel, în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2015, polițiștii de proximitate și cei din cadrul posturilor de poliție comunale, au desfășurat o multitudine de activităţi, printre care:
– organizarea și participarea la 374 şedinţe de pregătire antiinfracțională și antivictimală cu elevii din unităţile de învăţământ din mediul urban și rural;
– executarea a 209 acțiuni și controale, având ca scop siguranţa elevilor și cadrelor didactice, prevenirea furturilor și violențelor în unităţile de învăţământ;
– inițierea de acțiuni pentru reducerea fenomenului de absenteism şi abandon şcolar;
– participarea la orele de dirigenţie, în consiliile profesorale, la şedinţele cu părinţii elevilor, etc.;
– intervenția pe linia sistemelor de pază pentru asigurarea cu sisteme tehnice de alarmare şi personal de pază a unităţilor de învăţământ;
– executarea de controale în unităţile economice și de alimentație publică din apropierea şcolilor, discoteci și alte localuri, pentru prevenirea consumului de alcool şi tutun în rândul elevilor;
– mediatizarea activităţilor desfăşurate la nivel local, inclusiv prin informarea Inspectoratului Școlar Județean Suceava despre evenimentele de impact în care au fost implicați elevii.
ACTIVITĂŢILE PREVENTIVE DESFĂŞURATE ÎN ŞCOLI, ÎN PERIOADA SEPTEMBRIE 2014 – IANUARIE 2015.
Activitățile preventive derulate în mediul școlar de structurile Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în semestrul I al anului școlar 2014-2015, au cuprins:
• inițierea și derularea ”Programului pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor la nivelul judeţului Suceava”, ce are ca obiective:
– identificarea comportamentelor delincvente în rândul tinerilor;
– conștientizarea și responsabilizarea opiniei publice cu privire la mecanismele de prevenire a comportamentului infracțional și a riscurilor victimale în care sunt implicați minorii;
– dezvoltarea colaborării cu instituţiile care au atribuţii în domeniul protecţiei copilului, pentru atragerea şi implicarea elevilor în proiecte și campanii de prevenire;
– consolidarea parteneriatului familie – şcoală – poliţie, în vederea dezvoltării unui proces educaţional antiinfracţional şi prevenirea comportamentelor violente.
• implementarea la nivelul tuturor subunităţilor teritoriale de poliție a campaniei ,,Violenţa – Arma celor Slabi” derulată până în luna decembrie 2014 și care a cuprins 32 de activităţi de informare a elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar, asupra consecinţelor în plan juridic şi personal, generate de adoptarea unui comportament violent. Acțiunile au fost susţinute cu 5.000 de afişe şi 15.000 de flyere cu recomandări preventive, care au fost afişate şi înmânate elevilor.
• desfășurarea activităților stabilite prin proiectul iniţiat la nivelul Poliției Române ,,Copilărie fără delincvenţă”, derulat până în luna martie 2015 și care are ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă a copiilor, urmare a informării şi responsabilizării acestora.
• planificarea și organizarea activităților în cadrul manifestării naționale ,,Săptămâna prevenirii criminalităţii”, din perioada 29.09. – 03.10.2014, ocazie cu care, s-au organizat şi desfăşurat activităţi în mediul şcolar şi acţiuni cu caracter preventiv în mediul extraşcolar, respectiv:
– ședințe cu administratorii unităţilor de alimentaţie publică, baruri şi discoteci în vederea prezentării unor aspecte legislative privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice și țigări minorilor;
– întâlniri cu grupul ţintă şi abordarea problematicii dispariţiilor de minori, prevenirea pornografiei infantile pe internet, a violenței, furturilor, inclusiv din unități de învățământ;
– informări pe linia prevenirii implicării elevilor în accidente rutiere.
• organizarea la 26.09.2014, pe esplanada Universităţii ,,Ştefan Cel Mare” Suceava a evenimentului ,,Noaptea Cercetătorilor”, la care au fost prezenți peste 800 de copii şi adulţi şi care au participat atât la cele 3 ateliere organizate de poliţie, cât şi la concursurile cu tematică preventivă.
De menționat este și faptul că, odată cu începerea noului an școlar 2014-2015, în urma activităţilor de cooperare cu Fundația Internațională ”Romania Children Humanitarian Foundation”, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Suceava au editat în 13.000 exemplare, primul manual de pregătire juridică şi antivictimală a copiilor din ciclul preşcolar, ce a fost distribuit gratuit în unităţile de învăţământ din mediul urban şi rural.
Mai mult, în perioada de referinţă, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a devenit partener alături de Asociaţia Educatorilor Suceveni şi Liceul cu Program Sportiv Suceava, în cadrul Proiectului “Playing CLILL” care beneficiază de finanţare europeană și care se va desfăşura până în luna iunie 2015.
Proiectul beneficiază şi de participarea unor organizaţii internaţionale specializate în promovarea tehnicilor inovative de comunicare şi abordare a conflictelor din Marea Britanie şi Germania și se adresează: profesorilor, părinţilor, formatorilor, consilierilor psihopedagogi, consilierilor educativi și nu în ultimul rând, poliţiştilor, astfel încât aceștia să dobândească competenţe de comunicare în rezolvarea și medierea situaţiilor conflictuale, prezente în mediul şcolar, social şi cultural.
INFRACŢIONALITATEA SESIZATĂ ÎN ZONA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR.
În ceea ce privește criminalitatea înregistrată în școli și în zona adiacentă acestora în care au fost implicați elevii, situația statistică a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava pentru perioada supusă analizei evidențiază următoarele aspecte:
– în perioada 15.09.2014 – 30.01.2015, la nivelul județului Suceava, au fost sesizate 19 infracțiuni, în creștere cu 5 fapte față de perioada similară a anului trecut, majoritatea fiind comise în incinta unităților de învățământ (16 infracțiuni), unde forțele de ordine nu pot monitoriza și preveni incidentele.
Din totalul sesizărilor, 15 infracțiuni au fost comise în mediul urban și 4 în mediul rural.
La comiterea acestor infracţiuni au participat ca autori 13 elevi și 6 persoane din alte categorii, iar ca victime ale infracțiunilor 18 au fost elevi și 3 din rândul cadrelor didactice.
În structura infracţiunile sesizate, ponderea o dețin faptele de loviri sau alte violențe cu 68,42% (respectiv 13 fapte) urmate de cele 4 infracțiuni de furt (21,05%), 1 de tâlhărie și 1 de altă natură.
Infracțiunile sesizate în mediul școlar au fost înregistrate în:
municipiul Suceava = 4 fapte (3 infracțiuni de loviri sau alte violențe și 1 de tâlhărie);
municipiul Fălticeni = 3 fapte (2 infracțiuni de loviri sau alte violențe și 1 de altă natură);
orașul Gura Humorului = 3 fapte (2 infracțiuni de furt și 1 de loviri sau alte violențe);
municipiul Rădăuți = 2 fapte, ambele de loviri sau alte violențe;
municipiul C-lung Moldovenesc și orașul Solca, câte 1 faptă fiecare (infracțiunea de loviri sau alte violențe);
orașul Milișăuți = 1 infracțiune de furt;
mediul rural din zona municipiilor Suceava și Rădăuți și zona orașului Siret cu câte 1 infracțiune fiecare, toate de loviri sau alte violențe;
mediul rural din zona municipiului C-lung Moldovenesc, cu 1 infracțiune de furt.
La majoritatea infracţiunilor sesizate în unităţile de învăţământ, s-au întocmit analize de caz, stabilindu-se motivele şi împrejurările săvârşirii faptelor, care au reliefat următoarele aspecte:
– infracțiunile de lovire și alte violente sesizate au avut un caracter spontan, unele având drept cauză joaca elevilor (bruscări, loviri cu bulgări de zăpadă, etc.);
– unele infracţiuni au fost comise în incinta unităţilor de învăţământ, pe timpul recreaţiei, pe fondul nesupravegherii elevilor de către cadrele didactice;
Totodată, la nivelul I.P.J. Suceava au fost identificate și unele cauze favorizatoare comiterii infracțiunilor din mediul școlar, respectiv:
lipsa unor măsuri eficiente de pază şi control acces la unele unităţi în învăţământ, conform Legii nr.333/2003 modificată;
nerespectarea regulilor de acces în incinta unităţilor de învăţământ, conform regulamentelor de ordine interioară;
numărul mare de minori lăsaţi fără supraveghere, pe fondul plecării părinţilor la muncă în străinătate;
consumul de alcool sau substanțe halucinogene;
proliferarea violenţei prin mass-media (prezentarea diverselor evenimente cu impact violent).
În acest sens, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei în zona unităţilor de învăţământ, precum şi pentru reducerea fenomenului infracţional, subunitățile de poliție și-au planificat zilnic agenți de poliție care să fie prezenți în zonele și pe căile de afluire și defluire a elevilor și cadrelor didactice.
La aceste măsuri sunt angrenate efective de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, agenții secțiilor de poliție rurală și ai posturilor de poliție comunale, precum și efective de jandarmi și poliție locală.
Pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță în unităţile de învăţământ, pentru perioada următoare, au fost stabilite următoarele priorități:
Monitorizarea executării activităților stabilite prin Planul Teritorial Comun de creștere a gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic din instituțiile de învățământ și prevenirea delicvenței juvenile;
Cooperarea operativă și eficientă a instituțiilor implicate în prevenirea unor evenimente grave în interiorul sau perimetrul școlilor;
Informarea unităților administrativ-teritoriale cu privire la obligațiile ce le revin în alocarea fondurilor necesare asigurării securității instituțiilor de învățământ;
Inițierea și derularea în comun cu ceilalți parteneri a unor activități preventive în unitățile de învățământ preuniversitar și în zona acestora, în funcție de situațiile de risc și punctele vulnerabile identificate.