full screen background image

Primarul comunei Vicovu de Jos, găsit în conflict de interese de către ANI

Primaria_Vicovu_de_Jos     Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către CONSTANTIN MUTESCU, Primar al Comunei Vicovu de Jos, Județul Suceava, întrucât, în perioada exercitării mandatului, a încheiat, în calitate de reprezentant al primăriei, un număr de 12 contracte în valoare totală de 20.749.718,03 de lei (4.683.274,95 euro) cu S.C. VICOV CONSTRUCT S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia a deținut atât calitatea de asociat, cât și funcția de administrator până la data de 24 iunie 2008).

Astfel, MUTESCUa încălcat dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, conform cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial […] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Județul Suceava, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către CONSTANTIN MUTESCU a infracțiunii de conflict de interese.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.

MUTESCU nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

comments

comments