full screen background image

În Rădăuţi, poliţiştii locali pot aplica amenzi pentru încălcarea legislaţiei rutiere

politia locala     Poliţiştii locali din Rădăuţi vor putea să aplice amenzi pentru încălcarea legislaţiei rutiere, inclusiv puncte de penalizare.

Primarul interimar de Rădăuţi, Tiberiu Maerean, atrage atenţia şoferilor din localitatea în ceea ce priveşte repectarea reglementărilor legate de parcare, precizând că poliţiştii locali îi vor sancţiona drastic pe cei în culpă.

Maerean: “În sfârşit, Poliţia Rutieră Suceava a răspuns solicitărilor noastre şi ne-a trimis un model de protocol, care se va încheia între Poliţia Locală Rădăuţi şi Poliţia Rutieră Suceava. Astfel, amenzile care se vor da de către Poliţia Locală Rădăuţi vor fi cele prevăzute de legislaţia rutieră, fiind însoţite şi de puncte de penalizare. Protocolul a fost deja semnat. Atrag atenţia insistent, tuturor conducătorilor auto din municipiul Rădăuţi, să respecte reglementările legate de parcare – atât pe carosabil, pe domeniul public, cât şi pe trotuare. Altfel, consecinţele vor fi neplăcute. Şi nu puţine. Vedem că în Rădăuţi lumea nu mai respectă deloc aceste reglementări. Avem 5 poliţişti locali specializaţi pe probleme rutiere, care îşi vor face datoria în zilele următoare.”

comments

comments