full screen background image

Președintele se întâlneşte cu premierul, pentru numirea ministrului de Finanţe

ponta_iohannis     Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe premierul Victor Ponta, după întoarcerea de la Consiliul European de la Bruxelles, pentru o discuţie privind numirea unui nou ministru de Finanţe.

„Vineri, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la întoarcerea de la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, îl va primi la Palatul Cotroceni pe prim-ministrul Victor Ponta pentru o discuţie referitoare la numirea unui nou ministru de Finanţe”, se precizează în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Premierul Victor Ponta a anunţat că îl aşteaptă pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, să revină la Bucureşti pentru a se consulta cu acesta referitor la numirea unui nou ministru de Finanţe.

„Voi anunţa ministrul după ce vorbesc cu preşedintele, când se va întoarce de la Bruxelles”, a spus Ponta.

Joi, premierul Victor Ponta a anunţat că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanţelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Duminică, Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat atunci că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal.

comments

comments