full screen background image

Sezon terminat pentru fotbalistul sucevean Dorin Semeghin

dorin semeghin     Internat în spital la finalul meciului de sâmbătă, 7 martie, cu ACS Berceni, după ce i s-a făcut rău în urma unei lovituri puternice încasate în abdomen, Dorin Semeghin a fost operat de urgenţă miercuri dimineaţă.

Antrenorul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu, ştie că ieşirea din circuit a lui Semeghin constituie o mare pierdere pentru Rapid.

Tudoreanu: “Îmi pare rău pentru Seme. A fost o operaţie foarte complicată, care a durat 3 ore şi jumătate. Mai mult ca sigur, pentru el acest sezon este terminat. O să ne fie greu fără el, pentru că, mai în permanenţă, a fost unul dintre motoarele echipei, alături de Daniel (n.r. – Bălan), prin experienţa lor, prin felul lor de a fi, prin modul lor de a ţine echipa în priză, meci de meci… O să ne lipsească mult şi o să ne fie greu fără el. Dar, sunt sigur că băieţii o să joace şi pentru el. Sper ca jocurile următoare să reuşim să ne mobilizăm şi să facem rezultate bune.”

Născut pe 29 martie 1979, la Gura Humorului, Semeghin a jucat, în decursul carierei, pentru formaţiile Foresta Suceava, Dinamo București,     FCM Câmpina, Petrolul Ploiești, FC Argeș Pitești, Hapoel Petah Tikva (Israel), Oțelul Galați, Gaz Metan Mediaș, Cetatea Suceava, Astra Giurgiu, Gloria Buzău şi Rapid CFR Suceava.

comments

comments