full screen background image

Întrerupere parţială a alimentării cu apă, joi, pe mai multe străzi din Suceava

sapaturi     Furnizarea apei reci se va întrerupe, joi, 12 martie, între orele 08:00 şi 18:00, pe mai multe străzi din cartierul Burdujeni şi cartierul Tinereţii.

Întreruperea se datorează executării unor lucrări programate, necesare implementării proiectului “Extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și apă uzată din municipiul Suceava”.

Astfel, fără apă rece vor rămâne sucevenii care locuiesc pe străzile Cuza Vodă, Nicolae Grigorescu, Eusebiu Camiliar, Mircea Hrişcă, Mircea Motrici şi Constantin Sofroni.

Apa rece nu va curge nici în blocurile turn 148 şi 149 de pe Calea Burdujeni.

De întrerupere va fi afectat şi punctul termic Cuza Vodă 5, asfel încât locuitorii arondaţi nu vor beneficia de căldură şi apă caldă.

Alimentarea cu apă se va întrerupe tot joi, 12 martie, între orele 08:30 şi 15:00, şi pe strada Privighetorii, din cartierul Burdujeni

Întreruperea se datorează executării unor lucrări necesare montării de apometre pe această stradă, la blocurile S (scările A şi B ), S1 (scările A şi B) şi 40 (scările A şi B).

Vă reamintim că furnizarea apei reci se va întrerupe şi miercuri, 11 martie, între orele 08:30 şi 15:00, pe mai multe străzi din cartierul Cuza Vodă 1.

Astfel, fără apă rece vor rămâne sucevenii care locuiesc pe străzile Mircea Damaschin, Rarău, Baladei, Celulozei, Călimani şi Şoimului, precum şi locatarii blocului 92, de pe strada Calea Unirii. De întrerupere vor fi afectate şi punctele termice Cuza Vodă 1 şi Cuza Vodă 2, asfel încât locuitorii arondaţi nu vor beneficia nici de căldură şi apă caldă.

Întreruperea se datorează executării unor lucrări necesare montării de apometre pe strada Mircea Damaschin la blocurile 4 (scările A, B şi C), 5 (scările A şi B), 7 (scările A şi B) şi 8 (scara A).

comments

comments