Bine v-am regăsit, dragii mei!
Mi-ar plăcea să vă zic că astăzi este ziua care vă poate aduce doar lucruri plăcute. Și n-aș minți, căci, fiecare zi poate fi plăcută. Depinde din ce perspectivă o priviți. Ca și cu paharul plin pe jumătate. Important este să alegeți corect jumătatea pe care doriți să o vedeți. Plină sau goală. Cei mai superstițioși probabil, astăzi, privesc spre jumătatea goală a paharului, putând să considere că am mințit spunând că o zi de marți poate aduce doar lucruri plăcute.
Eu mă voi adresa tuturor, indiferent de perspectiva asupra paharului, căci, astăzi, vreau să vorbim despre cum îi putem învăța pe cei mici să mintă mai puțin. Pentru că oricare ar fi sfaturile și îndemnurile noastre, copiii mint. Din diferite motive. Ceea ce putem face noi, adulții, este să-i ajutăm să fie sinceri în cea mai mare parte a timpului.
În primul rând, vă voi reaminti că ei, copiii, sunt oglinzile noastre. Iar dacă cel mic te va auzi mințind în discuțiile cu ceilalți adulți, dacă va simți că nu recunoști o greșeală făcută chiar în relația cu el, va învăța același lucru. Faptul că suntem părinți nu ne scutește de sinceritate în relațiile cu ceilalți și nici de obligația de a ne recunoaște greșelile, chiar și în fața celor mici. Scuzele sunt binevenite, indiferent de vârsta celui căruia ne adresăm.
Iar dacă sunteți sinceri unii față de ceilalți, având o relație bazată pe încredere în familie, același trebuie să fie modelul și în exterior. Dacă a uitat să-și scrie tema sau a întârziat la școală din vina lui, nu deveni complicele copilului, ajutându-l să găsescă scuze plauzibile și salvatoare. Astfel, îl încurajezi să o facă și pe viitor. Fie că e în parteneriat sau pe cont propriu.
Probabil că sunteți printre părinții care nu tolerați minciunile celor mici, fiind un model de sinceritate și nicidecum complici. Și poate vi s-a întâmplat ca în public, în urma unei fapte neplăcute, să căutați vinovatul, îndreptându-vă atenția spre propriul copil. Tonul ridicat și privirile celorlalți spectatori nu îi vor stimula sinceritatea vinovatului. Va fi tentat să mintă de rușinea celorlalți. Așa că trageți mai bine aer în piept, abțineți-vă și continuați discuția între patru ochi. Acolo unde sinceritatea e mai la îndemână.
Un ultim sfat! Dacă l-ai prins cu minciuna, ar fi bine să nu agăți eticheta de copil. S-ar putea să se conformeze titulaturii de “mincinos” și să continue să fie așa. Mai bine spune-i că el nu este așa și reamintește-i că de obicei este sincer. Căci, cel mic chiar poate fi sincer, dacă nu-i este prea teamă de eventualele repercursiuni pe care le-ar aduce recunoașterea unei greșeli. Să fim sinceri! Chiar și noi adulții, cât de dispuși suntem să spunem adevărul când știm că el ne poate aduce o palmă zdravănă sau o altă pedeapsă pe măsură? Iar dacă atunci când sunt mici și greșelile lor sunt tot mici – chiar dacă par mari în ochii lor – e bine să aibă curajul de a le spune, cu sinceritate. Căci, vor crește și greșelile ar putea crește, și ele, și teama de a spune adevărul, va crește și ea.
Cam așa e cu minciuna. Mai mare sau mai mică, la mai mari sau mai mici. Cu răbdare și îngăduință, însă, se poate ameliora și acest capitol. Bineînțeles, adăugând și educație. În doze.
