Bun găsit, dragii mei!
A început Postul Paștelui și recunosc că n-am găsit răgazul sau momentul potrivit spre a aduce în discuție până acum subiectul credinței sau al bisericii. Poate și pentru faptul că pentru mine e mai firesc să mă gândesc la cele sfinte în liniște. Sau poate se datorează faptului că, deși cuvintele îmi sunt adesea la îndemână în multe teme ce ar putea fi abordate în domeniul educației, atunci când vine vorba de religie, mi le găsesc mai greu. E drept că n-am studiat religia în școală, la vremea la care eram ca un burete ce absorbe toate informațiile. Am început studiul ei spre sfârșitul liceului, moment destul de nepotrivit, consideram la acea vreme. Drept pentru care îmi sunt mai puțin familiare multe din cele ce țin de religie, decât le sunt unora dintre elevii de astăzi, cei care încep studiul ei din clasele primare.
Despre studiul religie la orele de clasă au tot fost discuții. Cea mai recentă și declanșatoare de polemici a fost decizia ca Religia să devină obiect opțional, părinții fiind nevoiți să completeze o cerere adresată școlii, în eventualitatea în care își doresc studiul ei de către copii. La cât de multe hârtii se doresc a fi completate în ziua de astăzi, în orice domeniu, cred că una în plus n-ar fi trebuit să fie o problemă pentru părinții doritori. Cu toate acestea, a devenit. Și mulți au început să se întrebe dacă într-adevăr copilulului îi este util studiul religiei în școală. Părinți creștini-ortodocși, ce merg săptămânal la biserică și ce respectă cât le stă în putință regulile impuse de biserică.
“Ei da… așa e românul. Cum îi dai libertatea de a alege, cum se pune de-a curmezișul drumului. Numai așa… să iasă în evidență.” Cam acestea au fost comentariile legate de părinții ce s-au îndoit de utilitatea studiului religiei de către copii.
Dar, oare, chiar așa o fi? Sau poate acesta a fost momentul propice pentru ei de a-și manifesta nemulțumirea legată de felul în care este studiată religia în școală? De faptul că la unele clase mai mult se desenează sau se discută diverse lucruri interesante, dar care nu au legătură cu religia. De faptul că mulți elevi nu au avut ocazia să mergă, însoțiți de profesorul de religie, aproape niciodată la biserică? Sau pentru că multe concepte religioase rămân neînțelese la școală, iar părinții sunt incapabili să le explice acasă. Căci, generația copiilor de astăzi nu mai acceptă lucruri fără o explicație argumentată. Doar pentru că așa scrie în carte. Au nevoie de oameni care cunosc și sunt capabili să argumenteze pentru ca cei tineri să-și însușească anumite concepte. E drept că multe ce țin de credință și religie sunt greu de explicat. Dar acesta ar fi rolul asumat de profesorul de religie.
La fel de adevărat este și faptul că educația religioasă, ca de altfel întreaga educațiese, se clădește din familie. Că aici se pun pietrele de temelie pe care se construiește în continuare la școală.
Și-atunci, care ar fi rezolvarea problemei?… Cred că educația religioasă e necesară oricărui copil. Indiferent de cultul căruia îi aparține sau chiar dacă provine dintr-o familie de atei. Important însă este felul în care profesorul reușește să-l atragă spre studiul ei. Felul în care îi luminează drumul spre biserică. Pentru că dacă aceste lucruri se întâmplă, cu siguranță părintele este alături de profesor și nu se mai pune de-a latul drumului. Căci, tot despre educație este vorba și aici. Indiferent că-i în doze sau ore de religie, la școală.
