full screen background image

Minerii de la Exploatarea de uraniu Crucea continuă protestul în subteran

mineri crucea 2    Minerii de la exploatarea de uraniu Crucea continuă, miercuri, protestul în subteran în mina Botuşana şi spun că nu reiau lucrul până când nu se va respecta protocolul semnat de ministrul Energiei, Andrei Gerea, prin care li se majorează salariile.

Minerii discută dacă vor accepta propunerea ministrului Gerea, prin care să primească, în plus, câte 300 de lei la salariu până în luna iunie, iar apoi, după rectificarea bugetară, să fie modificată salarizarea potrivit prevederilor din protocol.

Marţi seară, minerii au decis să nu renunţe la protest, după demisia directorului general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, şi a celui al sucursalei Suceava a Companiei, Constantin Proboteanu.

În cadrul Comisiei de transporturi şi energie din Senat, Gerea a declarat că situaţia de la Crucea este generată de cei care urmează să se pensioneze şi “fac tărăboi”, iar sindicatele au scăpat de sub control situaţia.

comments

comments