full screen background image

SUA amenință Rusia cu noi sancțiuni economice

sua     SUA au avertizat Rusia că noi sancțiuni economice vor fi luate împotriva ei în cazul nerespectării acordurilor de la Minsk privind reglementarea situației din estul separatist al Ucrainei, a declarat luni secretarul de stat american John Kerry după o întrevedere avută la Geneva cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

”Am reiterat faptul că este urgent ca liderii ruși și separatiștii să susțină pe deplin respectarea acordurilor de la Minsk și punerea lor în aplicare, inclusiv la Debalțevo și în zona portului Mariupol, dar și în alte puncte strategice. Am subliniat că, în caz contrar, vor exista consecințe ce vor afecta economia rusă, care și așa se confruntă cu probleme”, a afirmat John Kerry în cadrul unei conferințe de presă, potrivit RIA Novosti.

SUA și UE au instituit o serie de sancțiuni, inclusiv economice și financiare, împotriva Moscovei, acuzată de susținerea separatiștilor din estul Ucrainei.

Întâlnirea de la Geneva dintre John Kerry și Serghei Lavrov a avut loc într-un context foarte tensionat în relațiile dintre Washington și Moscova, secretarul de stat american acuzând săptămâna trecută Rusia că ‘minte’ atunci când susține că nu există trupe și echipamente rusești în estul Ucrainei.

comments

comments