full screen background image

Dan Costescu a fost numit director general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR

SANYO DIGITAL CAMERA     Dan Costescu a fost numit director general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, urmând să preia, în data de 2 martie 2015, conducerea executivă a companiei.

Experiența profesională, acumulată în cei peste 20 de ani de activitate în domenii precum management, dezvoltare de afaceri feroviare, conducere și implementare de proiecte, consultanță feroviară, cercetare sau academic, i-a permis lui Dan Costescu ocuparea, până în prezent, a unor poziții reprezentative în companii private sau de stat, din România și Europa, din domenii precum industrie sau exploatare feroviară.

Dan Costescu a fost responsabil individual sau în echipe complexe, pentru strategiile de achiziție, restructurare, repoziționare pe piață sau integrare în structura dorită de acționariat, ori autoritatea tutelară a unor companii precum Romvag S.A (România), Karsdorfer Eisenbahn — KEG/ Cale Ferată Privată (Germania), Autoritatea Feroviară Română (AFER).

Dan Costescu a înființat, dezvoltat și condus companii de inginerie feroviară precum Forschung Mess — und Daten-Technik Zentrum (Germania) și Sistematic Engineering (România) și a reprezentant Căile Ferate Române în Comitetul Director pentru Cercetare Aplicată și Elaborare a Normelor Feroviare Internaționale, din cadrul European Railway Research Institute — ERRI (Olanda) — Organismul de Cercetare al UIC.

comments

comments