full screen background image

Primăria Suceava va plăti 350.000 de lei pentru burse şcolare

primaria sv 2     Autorităţile sucevene asigură, şi în acest an, un fond pentru plata de burse şcolare.

Acesta este prins în bugetul pe anul 2015 şi va avea valoarea de 350.000 de lei, beneficiarii fiind aproximativ 500 de elevi.

Primarul Ion Lungu a spus că bursele de performanţă sunt în valoare de 100 de lei şi au ca beneficiari pe elevii cu rezultate deosebite obţinute la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale.

Bursele de merit se ridică la 80 de lei şi sunt orientate către elevii cu rezultate bune adjudecate după participarea la acelaşi gen de activităţi, însă ţinute la nivel judeţean.

Bursele de studiu, de 60 de lei pe lună, se acordă elevilor care provin din familii cu venituri mici, iar de bursele sociale, de aceeaşi valoare, vor beneficia elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate.

comments

comments