full screen background image

Ţigări la bucată, destinate elevilor, confiscate de jandarmii suceveni

tigbuc2     Luni, 23 februarie, în jurul orei 16.00, în timp ce executa serviciul de patrulare, în zona pieţei agroalimentare din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, un echipaj de jandarmerie a observat un tânăr care avea asupra sa două plase.

La vederea jandarmilor, tânărul şi-a schimbat direcţia de deplasare şi s-a ascuns după unul din autovehiculele aflate în parcarea pieţei.

Având în vedere comportamentul acestuia, jandarmii s-au apropiat în vederea legitimării sale, însă tânărul a fugit printre blocuri.

Jandarmii au pornit în urmărirea sa, reuşind să-l prindă şi să-l imobilizeze la ultimul etaj al unui bloc de pe strada Iacob Zadik.

În urma verificărilor, a rezultat faptul că persoana în cauză este în vârstă de 23 de ani şi că are domiciliul în municipiul Suceava.

Asupra sa, jandarmii au găsit două plase, în care se aflau 1087 de ţigări de provenienţă extracomunitară, care nu erau ambalate în pachete.
Fiind întrebat cu privire la bunurile găsite asupra sa, tânărul a declarat că intenţiona să comercializeze ţigările în zona instituţiilor de învăţământ, la preţul de 50 de bani bucata.

Cantitatea de ţigări a fost predată Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava.

comments

comments