full screen background image

Peste 150 de amenzi, după trei zile de controale ale Poliţiei Rutiere

POLITIST     În perioada 20 – 22 februarie, Serviciul şi Biroul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţişti de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule  pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 159 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.453 de lei.

De asemenea, au fost constatate 8 infracţiuni, din care 4 pentru consum de alcool, 1 pentru refuz prelevare mostre biologice, 1 pentru conducere auto fără  permis şi 2 pentru conducerea unor autovehicule neînmatriculate.

În cadrul acţiunii, au fost reţinute 11 permise de conducere din care 8 pentru consum alcool şi 3 pentru alte abateri.

Totodată, au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare.

În total, în cadrul acţiunii, au fost testaţi cu aparatul etilotest 439 de conducători auto.

Un bărbat, de 37 de ani, din comuna Pîrteştii de Jos, a condus autoturismul, pe DN17, în localitatea Ilişeşti, având o alcoolemie de 0,58 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

Un bărbat, de 27 de ani, din comuna Ciocăneşti, a condus autoturismul, pe DJ 175, din direcţia Pojorâta, spre  Breaza. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un tânăr, de 22 de ani, din comuna Botoşana, a condus auto, pe raza comunei Cacica, pe DJ 178 E, având o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt tânăr, de 21 de ani, din municipiul Rădăuţi, a condus autoturismul având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate aceste cauze, s-au întocmit dosare penale, sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

comments

comments