full screen background image

Alianţa Sindicatelor din Învăţământ, împotriva înființării comisiilor anticorupție în şcoli

leonte viva    Inspectoratul Școlar a solicitat tuturor unităților de învățământ din județ să înființeze comisii care să verifice eventuala implicare a angajaților în acte ilegale.

Cererea survine unei adrese din partea Ministerului Educației, care prevede o luptă directă cu abuzurile și șpăgile.

Măsura impusă de la centru a suscitat discuții uneori nefavorabile în rândul cadrelor didactice, multe dintre ele considerând că respectivele comisii nu vor duce neapărat la intensificarea activităților coercitive.

Președinte Alianţiei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, Giani Leonte, crede că respectivele comisii sunt unele aberante.

Leonte: “Ministerul Educației și Cercetării Științifice a constatat că nu sunt suficiente comisii la nivelul unității școlare și a mai inventat una: Comisia anticorupție! Dacă MECS crede că o astfel de comisie e utilă, mă întreb de ce nu a dispus înființarea unei comisii anticorupție și la nivelul ministerului și inspectoratelor școlare. De ce, din nou, se lovește pe la spate în școli și birocratizăm excesiv educația? Hai să înființăm un post de poliție în fiecare școală că să creștem calitatea actului educațional! În plus, sunt legi organice care condamnă corupția, pentru ce o nouă comisie? Cine verifică activitatea acestei comisii? O altă comisie? Considerăm că demnitatea oamenilor școlii și imaginea învățământului românesc sunt grav afectate și vom solicita, prin intermediul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, renunțarea la constituirea acestei comisii aberante.”

comments

comments