full screen background image

Activităţile persoanelor cu handicap, scutite de impozit pe venit

DGFP 2     Începând cu 1 februarie 2015, veniturile din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe venit, informează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.

Purtătorul de cuvânt, Oana Violeta Apetrea, precizează că având în vedere că modificarea legislativă a survenit începerii perioadei de emitere a deciziilor de plăţi anticipate pentru impozitul pe venit aferent anului 2015, pot exista situaţii în care unii contribuabili, care beneficiază de această scutire, să primească decizii de impunere  cu sume de plată.

Conform sursei citate, în aceste cazuri, pe măsura obţinerii, de la autorităţile publice competente, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a informaţiilor referitoare la persoanele care beneficiază de scutire, potrivit legii, organul fiscal competent, care a emis şi comunicat decizia de impunere prin care au fost stabilite plăţi anticipate în contul impozitului pe venit, va corecta din oficiu actul emis.

De asemenea, în vederea aplicării tratamentului fiscal prevăzut de lege, corectarea deciziei de impunere se poate efectua şi la cererea persoanei, depusă la organul fiscal competent, la care se anexează documente prin care se atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat.

comments

comments