full screen background image

Trupa Fabulinus a USV, ultima reprezentaţie a piesei “Visul unei nopți de vară”

visul     Trupa de teatru Fabulinus a Universității “Ștefan cel Mare” Suceava va juca, pentru ultima dată pe scenă, piesa “Visul unei nopți de vară”, după William Shakespeare.

Ultima reprezentație a piesei în regia maestrului Ion Sapdaru va avea loc miercuri, 25 februarie, de la ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al USV.

“Cu acest spectacol am bucurat mii de spectatori din trei țări, iar pentru unii a fost prima experiență cu teatrul din viața lor. Am promovat în cadrul unui proiect cultural transfrontalier teatrul românesc, universitatea suceveană, precum și cultura românească. Pentru unii colegi Fabulinus a însemnat deschiderea drumului către actoria profesionistă, trei dintre aceștia fiind în prezent studenți la actorie în Iași și București”, au afirmat reprezentanții trupei Fabulinus.

Prețul unui bilet este de 5 lei pentru studenți și elevi și de 10 lei pentru publicul larg.

Biletele pot fi achiziționate în avans la camera 101 din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” sau la intrare, în cazul în care vor mai fi locuri disponibile.

Informații și rezervări la numărul de telefon 0753.595452.

comments

comments