full screen background image

Trei dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier

Politia rutiera     Joi, la ora 08.15, pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat, de 31 de ani, din comuna Pătrăuţi.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La ora 10.15, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control, în zona sensului giratoriu din Piaţa ”Mihail Sadoveanu” din localitate, autoturismul condus de un bărbat, de 27 de ani, din localitate.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul aparţine unui localnic, pe care l-a luat fără încuviinţarea proprietarului.

La ora 21.15, pe DJ 291A, în comuna Frătăuţii Noi, a fost oprit pentru control autoturismul condus de un localnic, de 39 de ani, și întrucât emana halenă alcoolică, s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, de către poliţiştii Secţiei 4 Poliție Rurală Gălăneşti.
Cel în cauză a refuzat să fie testat de polițiști cu aparatul etilotest și să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto a fost verificat în bazele de date, polițiștii stabilind faptul că acesta nu figurează cu permis de conducere eliberat de autorităţile române.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments