full screen background image

Salariaţii Primăriei Rădăuţi, în grevă de avertisment

primaria radauti     140 de membri de sindicat din Primăria Rădăuţi şi-au întrerupt, vineri, activitatea, între orele 10 şi 10.30, în cadrul unei greve de avertisment.

Protestul a fost organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, ca urmare a faptului că niciuna dintre solicitările lor nu au fost soluţionate în mod favorabil de către Guvernul României.

Revendicările minimale ale greviştilor sunt reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii, precum şi creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Tot între orele 10 şi 10.30, membrii sindicatului salariaţilor din Primăria Milişăuţi s-au aflat în grevă japoneză, purtând banderole albe la braţ.

La Consiliul Judeţean, sindicaliştii nu au participat la acţiunea de protest.

comments

comments