full screen background image

Reducerea TVA și a accizelor ar putea intra în vigoare mai devreme de ianuarie 2016

.     Reducerea TVA și a accizelor, măsuri cuprinse în planul de relaxare fiscală 2016-2020 din proiectul Codului Fiscal, ar putea intra în vigoare mai devreme de ianuarie 2016, potrivit ministrului Finanțelor Publice, Darius Vâlcov.

‘Două măsuri, reducerea TVA și reducerea accizelor, nu vor aștepta momentul ianuarie 2016, pentru a nu crea un gol în noiembrie-decembrie în ceea ce privește consumul în România’, a declarat joi oficialul MFP, la o conferință la Institutul Bancar Roman.

El a explicat că populația și firmele ar putea fi tentate să amâne achizițiile la finalul anului 2015 pentru a beneficia de reducerea de taxe și accize din 2016.

Vâlcov a afirmat că planul de relaxare fiscală din noul Cod Fiscal este foarte bine argumentat și structurat și are o valoare de 9 miliarde dolari, bani care se pot întoarce până în anul 2020 în economia reală și către agenții economici.

Oficialul MFP a subliniat că o parte din măsurile relaxare nu mai puteau să întârzie, menționând reducerea TVA cu 4 puncte procentuale, reducerea accizelor la nivelul minim din directivele europene, eliminarea impozitului pe construcții speciale și a celui pe dividende.

Cota standard de TVA urmează să scadă de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 și la 18% începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal. De asemenea, pentru carne, legume, pește și fructe cota de TVA urmează să fie redusă la 9%.

Pe de altă parte, accizele la carburanți vor fi reduse, iar accizele la cafea, bijuterii, arme de vânătoare și muniția aferentă, vehiculele cu o capacitate a motorului mai mare de 3000 centimetri cubi, iahturi și motoare de barcă vor fi eliminate.

 

comments

comments