full screen background image

Ţigări de contrabandă, de provenienţă extracomunitară, confiscate la Fălticeni şi Suceava

tigari     În cursul dimineţii de joi, în jurul orei 10.00, un echipaj de jandarmerie a depistat, în imediata apropiere a pieţei agroalimentare din municipiul Fălticeni, 3 bărbaţi care ofereau spre vânzare ţigări de provenienţă extracomunitară.

În urma legitimării acestora, jandarmii au constatat că persoanele în cauză au domiciliul în municipiul Fălticeni şi că au vârstele de 44, 57 şi, respectiv, 61 de ani.

Asupra lor, jandarmii au găsit cantitatea de 128 de pachete cu ţigarete, o parte dintre acestea fără timbru fiscal, iar celelalte având timbre fiscale emise de autorităţile din Ucraina şi Republica Moldova.

Fiind întrebate cu privire la bunurile găsite asupra lor, persoanele în cauză au afirmat că au achiziţionat ţigările de la persoane necunoscute, cu intenţia de a le comercializa ulterior.

Cantitatea de ţigări a fost predată Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava, instituţie care a aplicat şi sancţiuni contravenţionale celor trei persoane.

Miercuri, 11 februarie, în jurul orei 18.00, în timp ce executa serviciul de patrulare pe strada Tineretului din municipiul Suceava, un echipaj de jandarmerie a depistat o femeie, în vârstă de 60 de ani, localnică, care avea asupra sa cantitatea de 36 de pachete cu ţigarete pe care erau aplicate timbre fiscale din Ucraina şi Republica Moldova.

Persoana în cauză a afirmat că a achiziţionat ţigările de la o persoană necunoscută, pentru uz propriu.

Cantitatea de ţigări a fost predată Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava.

comments

comments