full screen background image

Material lemnos confiscat de la o societate comercială din Râşca

Cut logs at the edge of the forest     În perioada 11 – 12 februarie, agenţi din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei, împreună cu specialiști din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au efectuat controlul unei societăți comerciale din comuna Râșca, ce are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului.

Cu această ocazie, a fost confiscată valoric cantitatea totală de 8,90 mc de lemn rășinoase de lucru pentru construcții, în valoare totală de 1.030,17 lei, întrucât societatea a expediat materiale lemnoase fără proveniență legală, fiind depășit stocul prevăzut în actul de reprimire al  punerii în valoare.

În cauză au fost aplicate și 4 sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, privind regimul silvic, în valoare totală de 5.000 de lei.

comments

comments