full screen background image

Geoană anunță schimbarea majorității din Senat și Cameră

Romanian Minister of Foreign Affairs Mircea Geoana meets with De     Senatorul Mircea Geoană a anunțat că s-au întrunit condițiile pentru ca majoritatea din Camera Deputaților și din Senat să fie schimbate, lcuru care se va concretiza în câteva zile, pentru început la Senat, urmând ca mai apoi să fie schimbată majoritatea și în Camera Deputaților, informează Mediafax.

 „Estimarea mea este că în cursul următoarelor zile, maximum o săptămână, vom avea concretizarea unei noi majorităţi în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor, printr-un efect de mimetism politic. Condiţiile sunt practic reunite pentru o schimbare de majoritate la început în Senat, apoi la Cameră, şi ne putem pregăti în următoarele săptămâni de concretizarea unui proiect politic, a unui nou Guvern, a unei noi majorităţi”, a spus Geoană.

Senatorul susține că majoritatea actuală din Senat este foaret „fluidă” și a arătat că senatorii sunt deja convinși de faptul că viitorul constă într-o construcție politică care să reprezinte stânga într-un parteneriat strategic cu dreapta.

De asemenea, Mircea Geoană a explicat că nu își dorește funcția de președinte al Senatului și a arătat că, în urma discuțiilor cu reprezentanții PNL, nu s-a stabilit cine ar putea să îl înlocuiască pe Călin Popescu Tăriceanu,

 „E prematur să discutăm de funcţii în viitoarea guvernare. Nu am discutat nici măcar de cine va ocupa poziţiile de la Senat sau Cameră. Nu există în clipa de faţă nicio formă de conversaţie în discuţiile cu partenerii noştri cu privire la vreo funcţie legată de o persoană sau alta. Nu am intrat în negocieri cu privire la persoane”, a spus Geoană.

 „Apelul meu către colegii din Senat şi Cameră este să vină cu curaj alături de mine şi de noi pentru că noi reprezentăm viitorul, iar actuala conducere a PSD reprezintă trecutul. Noi nu vrem să trimitem în opoziţie social-democraţia românească, noi vrem să păstrăm la guvernare, într-un proiect de ţară, social-democraţia românească”, a spus Geoană.

comments

comments