full screen background image

Alcool şi ţigări şi de contrabandă confiscate de poliţişti, în urma unor acţiuni în trafic, dar şi în zone comerciale din judeţ

tigari     Poliţiştii  au intensificat activităţile investigative şi de cercetare penală în vederea identificării autorilor unor infracţiuni de contrabandă, în cadrul unei acţiuni în trafic, dar şi într-o zonă comercială, fiind identificate 8 persoane care deţineau sau comercializau ilegal ţigări şi alcool.

Au fost confiscate peste 1.000 de pachete cu ţigarete, dar şi recipiente cu alcool, a fost indisponibilizat un vehicul în valoare de 6000 de euro şi au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru cele 8 persoane.

Joi, la ora 11:50, în cadrul acțiunii pe linia prevenirii și combaterii actelor de contrabandă, a fost efectuat un control într-o zonă comercială din municipiul Rădăuți, fiind identificată o încăpere folosită la depozitarea mărfurilor de către cetățeni ucraineni care efectuează acte de comerț ambulant.

Au fost identificate persoanele care aveau depozitate mărfuri în această locație, respectiv M. R., de 52 de ani, P. K., de 25 de ani, şi D. O., de 58 de ani, toţi din Republica Ucraina.

În interior, a fost găsită cantitatea de 13.800 de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Republica Ucraina, Moldova și duty-free, și 17 sticle de vodcă, de proveniență Republica Ucraina.

De asemenea, în incinta zonei comerciale au fost identificați B. C., de 40 de ani. și S.M., de 59 de ani, ambii din municipiul Rădăuţi, care dețineau în vederea comercializării cantitatea de 840 de țigarete, respectiv 3.120 de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Republica Ucraina, Moldova și duty-free.

Cantitatea totală de 17.760 de țigarete, în valoare de aproximativ 8.800 de lei, și băuturile alcoolice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Acţiunea a continuat şi în trafic, la ora 19:00, un echipaj rutier de la Poliţia municipiului Suceava, oprind, pe Calea Unirii din localitate, autoturismul condus de S G., de 24 de ani, din localitate.

Conducătorul auto era însoţit de B.M., de 29 de ani, din municipiul Suceava, şi de M.E., de 21 de ani, din comuna Zvoriştea.

În urma  controlului autovehiculului, s-a constatat că, pe bancheta din spate, într-o cutie de carton, se aflau 119 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde, în urma controlului amănunţit al autovehiculului, în portbagaj au mai fost identificate 12 recipiente din plastic, de 2 l fiecare, neinscripţionate, ce conţineau un lichid incolor, ce părea a fi alcool.

Autoturismul a fost indisponibilizat, urmând a se dispune sechestrul asiguratoriu asupra acestuia, iar ţigările şi  recipientele au fost ridicate, în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate de Poliţia municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cu cei trei suspecți în stare de libertate, în vederea stabilirii participației fiecăruia la comiterea faptei.

Poliţiştii atrag atenţia persoanelor pretabile la săvârşirea de astfel de fapte, că infracţiunile de contrabandă şi a criminalitatea transfrontalieră reprezintă priorităţi ale poliţiei sucevene, pentru prevenirea şi combaterea acestora, poliţiştii dispunând măsuri din cele mai ferme, inclusiv privative de liberatate.

comments

comments