full screen background image

Minor de 15 ani, prins la volanul unui tractor neînmatriculat

tractor     Marţi, la ora 11.25, pe str. Ion Irimescu, din comuna Moara, polițiștii au prins în flagrant un minor, de 15 ani, localnic, care, fără să posede permis de conducere, conducea un tractor cu remorcă neînmatriculat.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că ansamblul auto este proprietatea tatălui minorului, un bărbat, de 50 de ani, din aceeaşi localitate, care i l-a încredinţat să-l conducă, acesta aflându-se ca pasager în remorcă.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de minor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat, tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere.

Faţă de tatăl minorului, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere.

comments

comments