full screen background image

Reduceri la abonamente pentru transportul în comun, în municipiul Suceava

autobuz suceava     O parte dintre suceveni va beneficia, începând de săptămâna viitoare, de abonamente la transportul în comun.

Elevii cu domiciliul în municipiul reședință vor achita 15 lei pe lună pentru abonamentul social TPL, valabil întreaga perioadă a anului.

Studenţii în vârstă de până la 26 de ani, cu domiciliul în Suceava, vor plăti tot 15 lei lunar, dar numai pe perioada anului universitar.

De gratuitate pe microbuzele și autobuzele TPL vor beneficia elevii şi studenţii orfani, cei cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei în cazul cărora a fost stabilită o măsură de protecţie socială.

De aceeaşi facilitate vor avea parte şi persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, elevii şi studenţii care, în ultimii 3 ani, au participat cel puţin o dată la faza naţională sau internaţională a unei olimpiade şcolare sau sunt beneficiari ai bursei integrale de merit.

Abonamentul pentru pensionari este propus la valoarea de 33 de lei şi va fi acordat pe baza cuponului de pensie, pe tot parcursul anului calendaristic.

Donatorii de sânge vor primi, pentru fiecare donare, o reducere de 50 %, pe o lună, a abonamentului de călătorie.

comments

comments